Eric de Oliveira (30 de ani) e considerat unul dintre cei mai buni străini care au trecut prin campionatul românesc, iar mijlocașul brazilian e aproape de o întoarcere în Liga 1, la un an de la despărțirea de Pandurii.
Digi Sport anunță că Eric negociază cu Gaz Metan Mediaș, echipă nou-promovată în Liga 1, la care brazilianul a mai jucat în două rânduri, mai întâi între 2008 și 2011, apoi între 2012 și 2013. Desemnat cel mai bun fotbalist străin din România în 2010 și 2013, Eric a marcat de patru ori în cele 12 partide jucate în tricoul saudiților de la Najran SC, dar vrea să revină în România din postura de jucător liber de contract și să pună umărul la îndeplinirea obiectivului Gazului, salvarea de la retrogradare.
Marcator a 51 de goluri în cele 147 de meciuri jucate în Liga 1 pentru Gaz Metan și Pandurii, Eric a obținut cetățenia română în luna mai a acestui an și a spus în mai multe rânduri că și-ar fi dorit să joace pentru naționala noastră. Eric e căsătorit din 2011 cu o româncă din Mediaș, Cosmina, cu care are doi băieți, Deric (5 ani) și Anthony (1 an), iar acest aspect ar putea cântări enorm în negocierile cu Gaz Metan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER